Bulbi generalități

Bulbi

 

Introducere

 

În acest capitol vom detalia îngrijirea plantelor perene geofite – prin aceasta  înţelegându-se, că perenitatea plantei este dată de organele subterane modificate pentru depozitarea substanţelor

de rezervă, aceste organe fiind: bulbii (lalele, crini, narcise, zambile, etc.), tubero-bulbi (gladiole, brânduşe, montbretia), rizomi (irişi, cana), tubercul, rădăcini tuberizate (dalia, anemone, piciorul cocoşului) – însă în text în mare parte vom folosi termenul de bulb.

 

Sezonul de plantare, plantarea

 

Bulbii şi tuberculi în general se comercializează atunci când se pot planta. Bulbii mici de ex. iris, frezia, anemone, piciorul cocoşului, montbretia,  se plantează de obicei în martie-mai. Gladiolele, crinii, daliile, după trecerea gerurilor în mai. Septembrie-noiembrie: laleaua împăratului, zambilele, narcisele, lalelele, crocușii, brândușele, ghioceii, muscari. Sezonul de plantare se poate modifica în funcție de condițiile meteo din anul respectiv, mai ales în ultimii ani clima fiind în schimbare.

Bulbii şi tuberculii de flori se depozitează până la plantare într-un loc uscat, răcoros, bine aerisit. Se păstrează timp scurt: leurda, laleaua împăratului, crinii, ghioceii, lușcuţele, acestea se pot planta în ghivece sau jardiniere până când pot fi replantate în grădină.

Înainte de plantare, pe o adâncime de 25 cm se afânează solul. Trebuie să fim atenţi, ca solul să fie permeabil, bine drenat pentru a nu se forma apă stagnantă (datorită acesteia bulbii pot putrezi). Terenurile argiloase și lutoase se vor amesteca cu nisip, iar pentru reglarea fertilităţii solului puteţi folosi compost, mraniţă macerată. Plantarea poate fi uşurată de plantatorul automat de bulbi sau de coşul pentru plantarea bulbilor. Acestea din urmă previn scoaterea bulbilor din sol de către rozătoare, respectiv scoaterea ulterioară este mai uşoară.

Bulbii se pot planta în ghivece, jardiniere – în acest caz trebuie să avem grijă ca umiditatea să fie optimă primăvara devreme şi primăvara târziu, respectiv la soiurile care sunt sensibile la ger, să avem grijă, ca solul să nu îngheţe în totalitate.

Distanţa de plantare este diferită în funcţie de soi, dar dacă sunt plantate în grup, înflorirea lor este mult mai spectaculoasă. La fiecare soi în parte, în catalog, sunt specificate distanţele şi adâncimea de plantare.  Vă rugăm, să ţineţi cont şi de cerinţele faţă de lumină. În general bulbii, rizomii, respectiv tuberculii se

plantează  la o adâncime de două ori mai mare decât înălţimea lor. Important: se plantează cu vârful în sus! După plantare, în special toamnă, nu este necesară udarea.

 

Perioade și adâncimi de plantare

 

Gladiole: mijlocul lui aprilie-mai, 5-8 cm

Dalia: mijlocul lui aprile-mai, 8-10 cm

Crini: septembrie-sfârșit de  noiembrie, 3-5 cm

Bulbi mici precum iris, frezia, anemone, piciorul cocoșului, montbretia: martie-aprilie, 3-5 cm

Laleaua împăratului: început de septembrie-sfârşit de noiembrie, 8-10 cm

Zambile: început de septembrie-sfârșit de noiembrie, 8-10 cm

Lalele:  început de septembrie-sfârșit de noiembrie, 8-10 cm

Crocuşi: început de septembrie-sfârșit de noiembrie, 3-5 cm

Bulbi mici precum ghiocei, aconit de iarnă (heleborin), muscari:  început de septembrie-sfârșit de noiembrie, 3-5 cm.

 

Îngrijire

 

Plantele cu bulb nu necesită prea multă îngrijire. Terenul se păstrează fără buruieni, la nevoie se afânează, se irigă. Primăvara, când vor apărea primele creşteri, solul se va îmbogăţi cu fertilizanţi organici. Florile ofilite se vor îndepărta de pe plantă, pentru a păstra un aspect frumos, îngrijit. Această lucrare este recomandată și pentru ca planta să nu îşi folosească energia, ci să o canalizeze spre bulb, care se dezvoltă până la uscarea frunzelor. În această perioadă se formează mugurii floriferi pentru anul următor, de aceea planta are nevoie de multe substanţe nutritive.

Protejarea preventivă a plantelor nu este necesară. În cazul în care apare orice fel de dăunător sau boală, combaterea acestora trebuie să fie specifică.

Bulbii cu înflorire de primăvară devreme se pot planta pe pajişti, peluze, în grupuri, însă  este important de reţinut, dacă trebuie tunsă iarba şi părţile verzi ale plantei, care încă nu s-au retras, atunci aceste locuri se evită.

Pentru a se crea un cadru impunător, de bogăţie florală, se recomandă replantarea bulbilor în fiecare an. Ghioceii se pot lăsa în acelaşi loc pentru mai mulţi ani.

 

Iernarea, păstrarea pe timpul verii

 

Bulbii care se plantează primăvara (dalii, gladiole, begonii, cale, cane, frezii etc.) după ofilirea florilor, preferabil după retragerea totală, dar cel târziu înaintea gerurilor puternice, trebuie scoși din sol.

Bulbii care se plantează toamna (lalele, narcise, zambile, ghiocei, crini, etc.) se pot scoate din pământ deja după ofilirea florilor, dar ideal este, să aşteptăm retragerea totală.

Important: dacă părţile verzi nu sunt retrase, nu este voie să se taie. Recomandat este să creăm condiţiile ideale, ca pe timpul păstrării aceste părţi să se retragă.

Condiţii de păstrare: loc ferit de ger, răcoros, cu umiditatea atmosferică medie şi întunecat. Bulbii se pun în nisip umed, dar nu ud, în aşa fel încât părţile neretrase verzi, să nu se suprapună, pentru că astfel se pot îmbâcsi şi creează condiţii optime dezvoltării diferitelor ciuperci. Retragerea se poate accelera, dacă înşirăm bulbii, larg, într-un  loc cald, uscat, bine aerat (de ex. pod), pentru 1-2 săptămâni.

Bulbii plantaţi în jardiniere necesită îngrijiri speciale, fiindcă solul din jur este puţin, acesta poate îngheţa foarte uşor. Metoda practică este să păstrăm aceste jardiniere lângă casă, să le acoperim cu materiale izolatoare (de ex. pături  de protecţie împotriva gerului, paie).

Unele soiuri, cum ar fi crini, montbretia, piciorul cocoşului necesită protejare pe timpul iernii, dacă sunt

lăsate să ierneze în exterior.  Recomandarea este să se acopere în straturi: primul strat din compost,

apoi rumeguş sau aşchii de lemn. Când apar primele vârfuri de frunze, rumeguşul se îndepărtează.

 

Specialităţi

 

Crinii uriași: vor înflori deja în anul plantării, dar vor atinge dimensiunea maximă (a florii şi a plantei) doar în anul al doilea de la plantare. Între cele două înfloriri, iarna se va acoperi, după a doua înflorire bulbul se scoate şi se odihneşte într-un loc uscat, răcoros şi cât mai întunecat.

 

Amarilis: după înflorire bulbul se odihneşte într-un loc uscat, răcoros, cât mai întunecat, pentru a se putea pregăti pentru următoarea înflorire. Se evită excesul de apă!

 

Dalii: este de recomandat ca să lăstărim plantele în ghivece (ele încolţesc greu).

 

Zambile de Crăciun: dacă punem zambilele toamna în ghivece după câteva săptămâni de păstrare la rece, acestea vor înflori de Crăciun, sau pute folosi vazele pentru încolțire.

 

Laleaua împăratului: are efect repelent pentru cârtiţe, șoareci de câmp, este benefic plantat printre crini.